Valeria Dumitru, 56 de ani, pensionara, vaduva

Cind m-am confruntat cu nevoia de a pleca, este foarte greu de spus, fiindca au actionat mai multi factori, care m-au facut sa fac acest pas. Dar m-am decis si am plecat foarte repede.

Eu am trei copii: prima fiica de la prima casatorie este deja instalata, dar feciorul si fiica de la a doua casatorie sunt inca cu mine. In familie si fiul, si fiica lucreaza. Dar resursele lor financiare le ajung exclusiv pentru mincare si acoperirea citorva necesitatii . Celelalte ei le cer de la parinti. Dar ei trebuie deja sa se gindeasca sa-si formeze propria familie. Cinci ani in urma sotului meu i-au amputat piciorul, si in curind a fost paralizat. Pensiile si alte donatii de stat nu erau de ajuns.

O vecina mi-a spus ca fiica ei merge cu un grup de fete la lucru in Grecia. Mergea ea nu pentru prima oara si este multumita. Am riscat si eu.

M-au angajat intr-o familie medie, cum mi s-a parut mie. In general, lucrul nu era greu. Obligatia mea era de a pastra curatenie in casa, adica sa spal podeaua, sa ud florile s.a., si inca sa pun masa si sa sterg masa. Principala greutate - era limba, dar treptat m-am adaptat. In generat Grecia- este o tara frumoasa, Atena - este un oras foarte frumos. Dar in singuratate nu te puteai bucura de toate acestea.

Am lucrat eu aproape 16 luni. Dar pentru a aduna o suma mai mare, este nevoie de mai mult timp. In timpul cind eram in Grecia a murit sotul meu, si am fost nevoita sa las totul si sa vin acasa.

De multe ori ma gindesc sa plec din nou, dar copii nu sunt de acord. Si inca pentru documente si solutionarea altor probleme legate de plecare este necesar 2000de dolari. Mie imi pare, ca acesta a fost prima si ultima mea plecare.