Ecaterina, 34 ani, invatatoare, casatorita, 2 copii

Dupa concedierea mea de la serviciu (dupa propria dorinta) m-am dus, ca si toti oamenii de rind, sa ma inregistrez in rindurile somerilor. Prin intermediul biroului de angajari mi s-au propus diferite tipuri de munci, insa nici una, din diverse motive, nu a fost potrivita.

Familia o intretinea doar sotul si noi o duceam foarte greu. Trebuia sa fac ceva, sa cistig ceva bani. Cautam diferite iesiri din situatie. Sora mea mai mica mi-a propus sa plecam in Italia la lucru. Acolo lucrau niste cunostinte de-ai ei care ne-au promis ajutor.

Si noi, facindu-ne vize turistice, am plecat in Roma. Acolo, (intentionat) am ramas mai mult de termenul vizei. Prin intermadiul cunoscutilor surorii, ne-am angajat la lucru la niste italieni foarte bogati. Sa lucrezi ca servitoare nu era chiar asa de greu, este ca si a fi o simpla gospodina la noi, ba chiar mai usor. Servicii intime, de sigur, nu ni se propunea, cel putin la noi asta nu era prevazut. Posibil ca in alte parti existau si asa posibilitati.

Ne plateau destul de bine si regulat. Se primea ca eu in timp de o luna in Italia, cistigam mai mult decit in doi ani in Moldova. Insa asa cum ne aflam ilegal pe teritoriul tarii, ne-a venit si noua timpul – ne-au deportat. Desigur, ne pare rau ca sa intiplat asa, insa aceasta a constituit o lectie pentru viitor. Nu ai viza – nu ai nici un fel de drepturi. Nu ai la cine merge, la cine te adresa – stai acasa. In schimb acasa am ajuns inainte de Anul Nou si cu toate agonisirile noastre.