Informație pentru străini care vin în Republica Moldova

Putere de stat

Aici vei găsi date generale despre sistemul politic al Republicii Moldova și cele mai importante instituții politice: Președinția, Parlamentul și Guvernul.

În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate.Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.

Preşedinte

Preşedintele Republicii Moldova, în calitatea sa de şef al statului, reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele Republicii Moldova este ales prin vot universal, direct și liber exprimat, de către popor. Mandatul Preşedintelui Republicii Moldova durează 4 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. Președintele poate deține cel mult două mandate consecutive.

Informaţie mai detaliată despre Preşedintele Republicii Moldova găsești la www.presedinte.md

Parlament

Parlamentul este organul reprezentativ suprem al Republicii Moldova, unica autoritate legislativă a statului, fiind o structură unicamerală compusă din 101 deputați, pentru o perioadă de 4 ani. Parlamentul este ales prin vot universal, egal direct, secret și liber exprimat. Președintele Parlamentului Republicii Moldova este ales de parlament, cu minim 52 de voturi.

Informaţie mai detaliată despre Parlamentul Republicii Moldova găsești la www.parlament.md

Guvern

Guvernul se formează în următoarea componență: prim-ministrul, prim-viceprim-ministrul, viceprim-miniștrii, miniștrii și alți membri stabiliți prin lege. Membri ai guvernului pot fi numai persoanele care dețin cetățenia Republicii Moldova și au domiciliul în țară.

Președintele Republicii Moldova, după consultarea fracțiunilor parlamentare, desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru. Candidatul pentru funcția de prim-ministru, în termen de 15 zile de la desemnare, cere votul de încredere al parlamentului asupra programului de activitate și a întregii liste a Guvernului. Președintele Republicii Moldova, în baza votului de încredere acordat de parlament, numește guvernul. În termen de trei zile de la data numirii guvernului, prim-ministrul, viceprim-miniștrii, miniștrii și ceilalți membri ai Guvernului depun jurământul individual, în fața Președintelui Republicii Moldova.

Informaţie mai detaliată despre Guvernul Republicii Moldova găsești la www.gov.md