Autorităţile italiene pregătesc proiectul reformei „Legii cu privire la imigraţie” 16 iunie 2007
Autorităţile italiene pregătesc proiectul reformei „Legii cu privire la imigraţie”. În primul rînd, se planifică modificarea modalităţii de reglementare a imigraţiei pe motiv de muncă, iar stabilirea cotelor se va efectua prin intermediul unor decrete speciale cu o durată de trei ani care vor fi revăzute în fiecare an. În aceste condiţii numărul real al acestor lucrări se va mări considerabil şi va depăşi cotele prevăzute iniţial. De asemenea, va fi modificată modalitatea de invitare a cetăţenilor străini care doresc să lucreze pe teritoriul Italiei. Instituţiile de resort, printre care Ambasadele Italiei peste hotare şi organele administraţiilor locale vor putea efectua înregistrarea în baze de date a persoanelor care doresc să primească un loc de muncă în peninsulă. Totodată, se planifică facilitarea modalităţii de obţinere a vizei de muncă, va fi anulat contractul cu privire la şedere şi va fi mărit termenul permisului de şedere. Dacă se încheie un contract pe 6 luni de zile, atunci permisul de şedere va fi pe un termen de 1 an, daca contractul se încheie pe un an, atunci acesta va fi eliberat pentru o perioadă de 2 ani. Cei care vor încheia un contract de mai mult de un an, vor avea permis de şedere pe 3 ani.
O noutate importantă care va micşora dependenţa angajatului faţă de patron va fi faptul că se va introduce permisul de şedere pe 1 an pentru persoanele care doresc să-şi schimbe locul de muncă. Persoanele care se află pe teritoriul Italiei mai mult de 5 ani vor avea dreptul să participe la alegeri. Se planifică îmbunătăţirea condiţiilor pentru repatrierea benevolă în ţara de origine. Condiţiile de repatriere vor fi determinate în funcţie de faptele ilegale comise de persoana dată şi gradul de periculozitate al acestora.
|